Ruschita – saracia la poalele unui munte de marmura

ruschitaVara trecuta am fost in Caras – Severin, cautand marmura pentru afacerea mea din offline. Cine naiba nu a auzit, pe vremea lui Ceausescu, de marmura de Ruschita? Mergea doar la export. Asa ca ce ne-am spus – eu si sotul meu : „Mergem direct la producator!” Zis si facut. Hai la Ruschita!

Un peisaj….superb! De vis! Nu am cuvinte sa il descriu. Munti de-a stanga si de-a dreapta soselei. Poieni pe malul unu parau. O liniste ca de inceput de lume. Mirific!

Intram in satul Ruschita. Raman efectiv blocata. Mai frate, atata saracie nu am vazut de cand colind eu tara asta- si am facut ceva kilometri.

satul RuschitaAsa arata cea mai mare parte a caselor din satul Ruschita. Cele care au geamuri is alea mai rasarite. Multe nu au. Sau au carton sau folie. Pe strada vezi doar batrani sau oameni de varsta a doua. Tineri sau copii n-or fi, ca eu nu i-am vazut.

O saracie cumplita. Lucie. De neimaginat si greu de descris. Loganul meu era privit ca o super limuzina. Nici macar carute nu am vazut, sau vreun animal…o vaca, un cal…o oaie…ceva care sa arate ca oamenii aia au macar o sursa de hrana.

Oprim langa o babuta asezata pe o banca, la poarta. „Mamaie, unde gasim si noi marmura de Ruschita? E vreo cariera pe aici de unde putem cumpara?” Incepe sa planga. Apoi isi sterge lacrimile cu coltul basmalei si ne arata cu degetul drumul pietruit care urca in inima muntelui. ” Este, maica, este. E un munte de marmura. Daca mergeti pe drumul ala o sa ajungeti la cariera lui Videanu. A luat el toata marmura si pe noi ne-a dat afara de la servici, ca acolo lucra tot satul.”

Va marturisesc sincer ca imi tremura vocea cand i-am multumit babutei. Cum, mai frate…sa stai langa un munte de marmura si sa mori de foame??? Voi va puteti imagina asta? Oamenii aia nu au alta sursa de venit. Primul oras e la 60 de km si nu cred ca exista autobuze pana in sat, sa presupui ca ar putea face naveta. Animale – nu au…ca nu au ce sa le dea sa manance. Agricultura…nu…ca stau pe un munte de marmura !!! Cu ce sa traisca satul ala? S-a intrebat cineva cand l-a lasat pe Videanu sa ii concedieze pe toti???

saracie la ruschitaCeausescu le construise blocuri. Probabil acolo stateau cei care lucrau in cariera. Acum is in paragina mare parte din ele. Pe ici, pe colo mai vezi cate un apartament care pare a fi locuit. In rest totul arata ca dupa bombardament. Un bombardament al nepasarii, al lacomiei si al ignorarii. Nimanui nu ii pasa ce fac oamenii de la Ruschita. Daca au sau nu ce manca.  Nu intereseaza pe nimeni ca o babuta necajita sta la o margine de drum.

Am plecat de acolo tarziu, pe seara, cu un gust amar si un dureros sentiment de neputinta. Ca nu pot sa trag pe cineva la raspundere pentru nesimtirea asta crasa. Pot doar sa scriu…

Versurile lui Goga pot fi puse langa tablia de la intrarea in Ruschita :

„Muntii nostri aur poarta / Noi cersim din poarta-n poarta…”

2 comments on “Ruschita – saracia la poalele unui munte de marmura

    1. Dana

      Acesta banuiesc ca este un comentariu la profilul meu. Pentru ca la Ruschita doar peisajul este frumos si imi place.

Leave a reply