Blestemul Mioritei

miorita M-am saturat pana in gat de resemnarea noastra balcanica in fata tuturor vicisitudinilor care s-au abatut asupra noastra ca popor. Si asta numai de la Miorita ni se trage. Cum naiba o fi stat ciobanul ala linistit asa, stiind ca smecherii aia vroiau sa-l omoare si sa-i ciordeasca oile? Poate sa imi explice si mie cineva de ce tot statea la palavre cu oaia aia tembela si ii spunea de stele si nori, cand putea foarte bine sa puna mana pe bata si sa le dea alora una in cap.

Si de acolo a inceput totul : si ca am platit tribut turcilor nu stiu cati ani, si ca le-am lasat rusilor Cadrilaterul si ca soldatii romani au murit ca prostii prin al doilea razboi mondial si ca i-am lasat pe comunisti sa vina la putere. Romanii au tacut si s-au resemnat. Precum ciobanul din Miorita, au asteptat sa ii omoare altii.

De ce n-o fi fost balada aia cu un urs, mai frate? Un urs rau si salbatic, care sa sara la beregata alora de vor sa fure oile. Asa…ca din intamplare…in noaptea in care veneau baciul ungurean si cu cel vrancean sa se fi nimerit si ursul la stana. Ca poate asa nu mai fugeam din calea hunilor si tatarilor, prin paduri si munti.

Nu vreau sa ma mai resemnez mioritic ! Nu vreau sa mai accept orice tampenie care se mai intampla acum in Romania. Nu vreau sa mai aud „Lasa-l, ma, in pace ca l-o pedepsi Dumnezeu !” Pana la Dumnezeu te mananca sfintii. M-am saturat pana peste cap de eternul bacsis balcanic si de vesnicele prietenii care se pun la bataie pentru a razbate undeva.

Mai da-o naiba de oaie bleaga! Schimbati balada aia sau n-o mai bagati prin manualele de literatura. Nu ajunge ca am fost mioritici 2000 de ani? Vreti sa mai nenorocim inca alte generatii, punandu-i sa invete Miorita?

Mi-e dor de Nadia si de Hagi. Si de altii ca ei !

Nadia HagiEram copil pe vremea cand Nadia uimea lumea si bloca afisajele electronice cu prima nota de 10 din istoria gimnasticii. Eram studenta cand Hagi si restul Generatiei de Aur scoteau lumea in strada in miez de noapte dupa victoriile la Campionatul Mondial din 1994.

Fie-mea era de varsta gradinitei cand ma uitam cu ea la Olimpiada de la Sydney, cu podiumul unui concurs de gimnastica ce arata precum un concurs national din Romania – Raducan, Amanar si Maria Olaru, parca, pe primele trei locuri si drapelul Romaniei dominand deasupra salii de concurs.

Au trecut ani multi de atunci. Fie-mea a crescut si m-a intrebat intr-o zi de sambata cand nu avea ce face :” Mami, dar nu mai e niciun concurs de

hagi in meciul cu ARgentina  gimnastica la televizor?”

Mai sunt…doar ca noi nu mai suntem pe acolo. De cand s-a retras Elisabeta Lipa, Flotila de Aur a cam luat apa la bord. De cand Hagi nu mai suteaza mingea sfidand gravitatia si trigonometria, majoritatea fotbalistilor s-au nascut talente si au murit sperante. Oltchimul mai tinea capul sus prin handbal – s-a desfiintat si asta.

Toti acesti oameni – si altii ca ei – au fost niste modele pentru niste generatii. S-au retras din competitii. Pe cine punem in locul lor? Puteam sa ii spun fie-mii aratandu-i-o pe Andreea Raducan pe podium „Vezi? Pentru alea 5 minute de glorie, cu medalia la gat, aplaudata de zeci de mii de oameni, a muncit ani in sir!” Acum…pe cine sa ii dau exemplu? Pe alde Bianca Dragusanu sau Oana Zavoranu?

Ne-au disparut valorile morale din tara asta. Fie ca au plecat sus, in ceruri, fie in strainatate. Si, din pacate, nu au mai aparut altii care sa se ridice la nivelul lor si pe care sa ii pot da exemplu fetei mele, ajunsa acum adolescenta.

De aceea spun, cu mahnire si nostalgie : Mi-e dor de Nadia si de Hagi ! Si de altii ca ei ! Voua nu va e dor?

 

Nostalgii…de primavara

orasul caracalCine spune ca nostalgiile sunt numai toamna? Ploaia ma deprima, stropii care bat in geam sacadat imi duc gandurile aiurea, orasul pare pustiu si fara energie. Parca toate s-au dizolvat in ploaia asta marunta, rece, care face o zi de aprilie sa semene cu una de sfarsit de octombrie.

Da…sunt dependenta de vreme, starea de spirit imi este influentata de cat de frumos zambeste soarele pe cerul albastru sau cat de torentiala e ploaia care spala asfaltul. Azi am tras de mine sa scriu pe blog, ca si cand as fi avut de sapat la camp. Plimbarea pe ploaie m-a facut sa tremur, nici nu am mai ajuns in parc sa fac poze, m-am oprit doar la primarie, unde lipsa copiilor care se joaca de obicei pe acel platou m-a dus cu gandul la un oras fara viata si fara zambete.

Da…sunt nostalgica, desi nu e toamna, ci mijloc de aprilie si ar trebui sa simt febra pregatirilor de Paste. Doar ca acum n-am chef sa fac nimic. Asa ca pregatirile mai pot astepta, ca mai e o zi si maine. Azi…doar ascult ploaia si ma plimb cu gandul la zilele copilariei, cand eram nepoata bunicii mele, iar in casa mirosea a cozonac si sarmale, cand mana batatorita de munca imi intindea oua rosii si apoi imi mangaia parul zburlit de pe frunte.

Ce pacat ca am crescut si nu mai am bunici….

Internetul si eu

O lume uriasa aceasta lume virtuala a internetului. Si eu – Daniela – 1 metru jumate, ochi verzi, cateva fire de par albe. Parca s-ar masura David cu Goliat. Si totusi…in aceasta lume uriasa sunt un gigant. De ce? Pentru ca o pot cuceri. Cu vorbe mestesugite, zambete puse acolo unde trebuie, ambitie si curaj. Nimic din toate acestea nu imi lipseste. Ba mai am si in plus !

Aceasta sunt eu – Dana – cea din spatele tastaturii si a ecranului. Asta ca sa stii cu cine vorbesti pe acest blog, tu, cititorule, cel care intri si rasfoiesti paginile mele. Am o viata obisnuita, o casa, o familie frumoasa si trei caini care imi sunt cei mai buni prieteni. De acum sper ca voi avea, in afara de o familie frumoasa, si multi prieteni printre cei care ma citesc.

Ce caut pe internet? Am convingerea ca lumea online are mai putine bariere decat cea offline. Macar daca te gandesti la distantele in kilometri si tot ar fi de ajuns. Sunt sigura ca aici, pe blog, voi putea sa vorbesc cu oameni pe care nu i-as fi intalnit in viata de zi cu zi. Nu am pretentia ca voi putea schimba lumea sau societatea romaneasca. Dar macar voi incerca sa o fac mai buna !

Si daca voi reusi acest lucru, atunci inseamna ca nu mai sunt atat de mica. Sunt doar …eu..Dana – un blogger printre atatia altii. Si totusi…atat de diferita !

S-auzim de bine, ca de rele suntem satui!